Scutul cunoasterii

steaua-scutul-david-3

O buna parte din omenire priveste catre partea pozitiva a vietii.Un lucru bun, dealtfel. Asa ma gandesc!? Cu alte cuvinte, acolo unde privesti, acolo esti. Gandul pozitiv, creaza pozitiv si invers. Asa se spune nu? Fizica cuantica intareste acestea, noua biologie la fel, psihologia si noile tehnici de dezvoltare personala pun pret pe gandirea pozitiva, pe afirmatii pozitive, pe crearea si programarea unei realitati pozitive pentru noi toti.

Sa inteleg ca pozitivismul va schimba lumea in care traim?Sa fie oare atat de simplu? Nu foarte simplu..dar totusi simplu oarecum. Ar fi bine sa cream raiul pe pamant astfel dar am o indoiala. Asta inseamna ca nu-s pozitiva, nu? Indoiala fiind ceva negativ, banuiesc?

Haideti sa vedem cum e construita lumea aceasta. E construita numai din pozitiv? Nu, o sa spuneti. Pozitiv cu pozitiv se atrage? Nu, fizic vorbind. Deci la baza lumii, participa atat pozitivul cat si negativul. Mai ales se si atrag si prin atractia lor, tin lumea intr-un oarecare echilibru. Spun oarecare, ca il perturbam noi oamenii cu pozitivismul nostru sau cu negativismul nostru.

Pentru oameni, pozitiv inseamna azi asa: sa fac bani multi, sa arat foarte bine, sa ma imbrac bine, sa am cea mai tare masina si telefon, o casa mare si frumoasa, mancare aleasa, o femeie model sau un barbat cu muschi, o pozitie in societate, sa fiu apreciat de societate, sa fiu iubit de toti si eventual toti sa ma vorbeasca de bine, sa fiu sanatos sa ma pot bucura de viata, sa calatoresc mult si sa-mi fie bine, ghini’ di’ tat’! Iar negativ e tot ceea se se intampla altfel decat ceea ce ne dorim.

Cam aici duce pozitivismul nostru la ora actuala. Sa fie asta secretul unei vieti evoluate si bune calitativ? Sa fie acesta raiul pe pamant? Sa fi cazut Adam si Eva din rai pentru ca au fost negativisti? Ma scuzati, defapt ei nu au cazut niciodata. Uitasem ca trebuie sa fiu pozitiva. Rectific: Adam si Eva, nu au cazut niciodata din rai. Pacatul nu exista. Separarea nu exista. Astfel, noi suntem toti perfecti si dumnezei. Suntem ghini’di’tat. Atat de ghini’ ca am uitat cine suntem. Am uitat ca suntem dumnezei si acum ne reamintim.

Cum adica am uitat? Uitarea nu suna pozitiv!  S-a strecurat ceva negativ in  castelul nostru de nisip? Nu se poate! Sau poate ca uitarea e pozitiva? Normal! Asta era! Uitarea e pozitiva! Am uitat ca suntem dumnezei ca sa constientizam acum din nou, iar si iar. Uitarea este atat de pozitiva..E ca atunci cand esti  beat si faci pe tine si uiti. Sau cand te imbeti si vomiti peste iubita ta dar pana a doua zi, uiti. Si e ca si cum nimic rau nu s-a intamplat. Never mind! Stai linistit!! Chiar nu te stresa! Fii pozitiv!! Nimic rau nu s-a intamplat. Doar ai vomat pe prietena ta. Dar daca ai uitat, e ca si cum nu ar fi fost nicicand. Totul este perfect asa cum este!!  Doar ai uitat cine esti..si acum iti reamintesti.

Ai uitat ca esti dumnezeu cand beat fiind se invarteau lumile in tine, ai uitat ca esti dumnezeu cand dus de patima lacomiei, ai mancat peste masura. Ai uitat ca esti dumnezeu cand te dureau salele si articulatiile de la prea mult antrenament ca sa arati bine di tat..sau poate ai uitat ca esti dumnezeu atunci cand incasai bani pe prostia altor dumnezei uituci si ei ca tine..incercand sa trezesti in ei ceea ce nu ai trezit in tine.

Intr-adevar, uitarea e pozitiva!! Pentru ca uitand de noi, ne credem dumnezei. si afirmand asta repetat, chiar vom deveni. Si gandind pozitiv, cine stie? Data viitoare cand voi iesi cu sotia si voi bea un pahar nu o voi mai striga ca pe amanta. Sigur Universul le va aseza pe toate daca gandim pozitiv. Va aparea sincronicitatea aia de imi va scoate pe toti in cale la fix. Pe toti pozitivii ca mine, evident. Este asa o revelatie, sincronicitatea asta. Cum iti apar toate in cale la momentul potrivit si nimic dar nimic, nu-i intamplator. Este uimitor!

Ce mult poate face gandul asta pozitiv.  Eu insami am verificat! Functioneaza. M-am concentrat cateva zile bune sa gasesc pe net o vesta cu paiete care mi-o doream si disparuse. A functionat! Am gasit-o pe alt site! Asa m-am minunat! Doamne! Multumesc, pentru vesta cu paiete! Ce ma faceam fara ea? Desi am purtat-o  doar odata si sta si acum aruncata prin dulap..A propos! Are cineva nevoie de o vesta cu paiete din America? M-am concentrat ceva sa o creez..ma gandesc sa devin negativa si sa o dau ..ca Nu am nevoie de ea.

Si cate si mai cate am creat eu cu pozitivismul meu ..Si sincronicitatea asta..cum se intampla ea de la sine asa..Iar eu urcam, urcam pe culmile pozitivismului si ale iubirii de sine iar Universul imi slujea ca duhul din sticla. Si pe masura ce urcam, imi aminteam mai bine cine sunt eu..Cum cine? dumnezeu! Un dumnezeu cam uituc dar jucaus. Un dumnezeu care se joaca cu el insusi si se preface ca uita cand defapt el nu uita dar ii place totusi sa-si reaminteasca de el ca e el si ca e tot ceea ce este. Mda…asa am urcat triunghiul creatiei in sine catre sine. Repede si degraba! Mi-era ghini di tat! Pana cand pozitivismul n-a mai functionat..mergeam in gol si vidul m-a inghitit pe mine cu tot cu sinele meu.

Culmea!!Urci atat pe scara piramidala a creatiei, ajungi in varful ei, te contopesti cu sinele si te dizolvi in neantul universal, in vidul atotcuprinzator pana cand ..iti amintesti ca esti dumnezeu.Da! E si mai bine asa..te-ai prins de jocul tau cu tine, de iluzia creatiei, de iluzia dualitatii, a binelui si a raului, te-ai prins de toate schemele de joc ale tale ca dumnezeu..Si insfarsit, te-ai ajuns pe tine din urma! Ti-ai amintit ca esti dumnezeu! Ca esti perfect! Doar tu cu tine, si nimeni si nimic altceva nu exista inafara de tine. Totul este o holograma, creatia o iluzie iar tu, creatorul acestui joc.

Si stai..tu cu tine, dumnezeu fiind. Si stai..si stai..nici pozitiv, nici negativ. Doar esti. Si stai. In starea de a fi. Ca doar esti dumnezeu…Si stai..pana te plictisesti. Dar nu mai poti iesi. Ce sa-i faci? Jocul de-a dumnezeu te face un dumnezeu plictisit si autosuficient. Te simti singur si satul de nefiintarea care te absoarbe din ce in ce mai mult..Iti astepti moartea fiintiala.in vidul care te inghite treptat.

Dorul de viata si de creatie insa..te indeamna la rugaciune. Nu la pozitivism. Ci la rugaciune. Iar rugaciunea te smereste. Din start, schimba raportul de sine-sine cu sine-Dumnezeu. Rugaciunea deschide o usa catre o relatie. Deschide usa catre Dumnezeu. Si te rogi si El vine. Si te trece puntea peste haul vidului si al intunericului. Din moarte si nefiinta, te scoate El. Domnul vietii. Al lumii fara de inceput si fara de sfarsit. Cel ce leaga lumile in El insusi si sufla viata prin Duhul cel sfant peste tot ce e mort si invie. Asa m-a inviat si pe mine. Fara pozitivisme. Ca nu mai functionau. Si triunghiul creatiei s-a intors pe dos. Piramida a coborat cu varful de sus, in jos. Din rai-vid-iad. Din viata cea moarta-catre moarte-si spre moartea cea vie care te invie.

Stai Doamne! Ce faci? Ma cobori in iad acum? In toate cele cazute ale mele? In toate patimile mele? In intunericul launtric si in durere si suferinta? Stai! Ce faci? Abia mi-ai dat viata si vrei sa ma omori iar? Stai! Ca nu pot privi la mine..sa vad toate acestea..Acestea le uitasem, tu acum le scoti la lumina? Doamne, nu ma lasa singura in iadul din mine. Doamne, uite cate am ascuns..uite cate am pus in beciul launtric din mine. Doamne, uite pe parinti, pe bunici, pe Adam si Eva. Uite ce-au lasat in mine, uite cat am gresit si ce-am ascuns. Doamne, cum voi face fata? Du-ma inapoi in rai, unde era bine.  Nu in vid, ca iar ma plictisesc. Dar du-ma iar in rai, urca-ma la cer sa-mi fie bine. Doamne, eu trebuie sa fiu pozitiva. Ah, nu mai merge, stiu..Off! N-am voie nici sa ma victimizez. Doamne, ce ma fac, in iadul meu ? Toate ma dor, toate ma striga..Oriunde privesc ma vad pe mine cea ascunsa mie, cea uitata de mine. Doamne, de ce nu-mi vorbesti? De ce taci? Pana de curand te auzeam tot timpul..sau nu erai tu, vocea mea interioara? Sau nu erau ingerii cei care-mi vorbeau? Dar cine erau, Doamne? De m-au dus in rai? In raiul uitarii mele, al betiei sufletului si al adormirii mintii in anestezia iluziei.

Doamne, eu am zis ca sunt trezita. Si Tu acum imi arati ca am dormit bine si frumos? Ca visam ametita de euforia uitarii? Doamne, du-ma in vis inapoi..era mai bine..Eram pozitiva, iubitoare, eram in pace, Universul imi aducea pe tava totul, sincronicitatea era confirmarea suprema..toate mergeau struna, Doamne! Da timpul inapoi! Du-ma in rai din nou, urca-ma la cer! Du-ma iar in varful piramidei creatiei. Sa ma simt dumnezeu dar fara sa ma plictisesc, fara sa ies din creatie. Ce spui?

Doamne, nimic nu spui ..doar taci si mirosi a viata vie. Doar mirosul Tau prefigureaza viata vie ce va veni..doar duhul Tau, ma mai tine vie, in timp ce mor inauntrul meu si-n adanc.

Doamne, ai mila de mila, pacatoasa! Mi-am amintit! Stiu cine sunt. Sunt un suflet cazut din cer. Am cazut, apoi am plans dupa aripile pierdute ce Tu mi le daruisesi inainte. Am plans..dar nu m-am pocait si mi-am spus ca mi le voi recapata din nou sa urc la Tine, orice ar fi. Si am urcat. Iar Tu m-ai lasat. Si m-ai iubit asa, indrazneata si semeata cum eram.Si am urcat si am ajuns in cer si apoi in vid si Tu iar m-ai lasat. Sa fiu inafara creatiei, in locul nasterii ei. Dar eu n-am putut sa nasc  nimic din vid, ci mai mult, am murit .. pana cand ..mi-am amintit de Tine si Tu m-ai smuls din haul mortii.M-ai inviat si acum ma pui iar in pamant? Ma cobori in cele de jos ale mele? In iadul meu launtric? In cele din ascuns ma tii? De ce, Doamne al meu, al vietii celei vii?

-Cand vrei sa ajungi la cer si sa atingi vesnicia, trebuie adanc sa te cobori in pamantul din tine. Copacul vietii ajunge la cer pentru ca samanta lui e plantata adanc in pamant. Nici o samanta nu se planteaza in cer, ci  in pamant.Dumnezeu a facut omul din pamant pentru a ajunge la cer. Samanta dumnezeasca a plantat-o in pamantul inimii. Cine se coboara in cele adanci ale inimii, urca in cele de sus ale cerului. Cine se coboara in cele de suprafata ale inimii, va cobora in cele de jos ale cerului. Pe cat de mult va coborati in adancul din  voi, pe atat de mult urcati in cer. Fiecaruia i se da dupa adancul sau. Iar credinta, este samanta din adancul tau. Si samanta creste in pamantul smereniei. Fara smerenie, credinta se usuca si samanta moare. Din smerenie si credinta, rasare copacul ce duce in Imparatia cerurilor. Si acestea vin de la Domnul, prin Domnul si  catre Domnul. Cel ce vrea sa urce, sa coboare in adancul sau si cel ce va cobora, va urca prin mila Domnului.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Scutul cunoasterii&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s