Omule, cui te inchini?

936b3785478b4dc81f60dbe9c77982bf

Sunt in Budapesta cateva zile. Am fost si  la Viena, o zi. Budapesta mi se pare cu mult mai frumoasa decat multe capitale din Europa, mai frumoasa  decat Viena si Londra. Are un aer aparte, romantic as spune.  Imi place si faptul ca e cosmopolita si ca desi e atat de aproape de noi, parca treci  efectiv dintr-un film in altul  intr-un timp destul de scurt. E o mica revelatie, as spune. Atat de multi asiatici, rusi, englezi, spanioli, francezi si italieni la un loc nu am mai vazut demult. In Viena, multi arabi, insa.

M-a surprins frumos, Budapesta… Cu podurile ei adorabile si romantice luminate de  felinare,   arhitectura veche  a cladirilor in stil corintic, cladiri si castele parca facute din nisip ud si dantelate asa cum faceam noi, copii fiind, pe malul marii.

Umbland pe strazile ei, ma intreb: daca as sta aici? E frumoasa…si frumosul ma inspira si ma face sa-l respir. As trai aici? Raspunsul vine clar din adancul meu: Nu!

Dar de ce? De ce? Oare nu sunt eu o adepta a frumosului? Oare nu este indeajuns sa traim in locuri frumoase care ne inspira, care ne incarca sufleteste? Nu vrem noi oamenii sa fim frumosi? Nu ne dorim locuri frumoase? Iubiti si iubite frumoase? Masini, haine  si case frumoase? Nu ne dorim noi, frumosul in toata plenitudinea lui? Pana la urma ce este frumosul? Si de ce  ni-l dorim atat de mult? Oh, Doamne tu stii cat iubesc eu frumosul..

Privesc statuile de pe cladiri. Le-am observat mai ales, in Viena. Intruchipeaza zei. Zeii antici, stiuti de noi toti, cei greci si romani. Undeva pe catedrale, pe poduri, pe stalpi, multi lei sculptati si ceva dragoni ca sa nu spun dracusori, chiar la intrarea in catedrala Sf. Matias. O catedrala extraordinar de frumoasa si pe dinauntru si pe dinafara. Atat de frumoasa este,  zici ca e o bijuterie gigantica. Parca nu-i vezi sfarsitul si nici inceputul. Si privind la cupolele ei, ai zice ca ajungi in Cosmos direct. Cu un bilet de 5 euro/ persoana. Ca am uitat sa va spun, trebuie sa platesti ca sa intri in ea. Normal, doar e opera de arta si muzeu mai mult decat locas sfant..Ah, sfintenia! Asta era! Defapt asta lipsea! Dar nu conteaza..foarte frumoasa, ce mai! Doamne, tu vezi cata frumusete au creat oamenii, nu??

Cat sunt de mari catedralele si nimeni nu cred ca riposteaza cum se opune lumea la noi,la  Catedrala Mantuirii Neamului.  Ba mai dai si bani sa le vizitezi. Si spre surprinderea mea, o sculptura a Maicii Domnului cu pruncul in care Maica si pruncul sunt negri. Ei asta nu a mai fost frumos. Nu pentru ca erau negri, ci pentru ca erau urati si negri. Nu se deslusea nimic clar din chipurile lor decat mult negru neconturat si fara forma parca. Am poza, pentru doritori.

Nici dracusorii de la intrare nu mi-au placut. Mici dar rai!  Si chiar deasupra intrarii. Am poza si cu ei. Dar inauntru, ce mai..frumos ba ,nene! Arta, nu altceva! Ma minunez, Doamne, cat de creator e omul ..

Frumoase catedrale, frumoase poduri, mai ca mi-as face si eu acasa un pod mai mic macar, dar sa fie cu felinare vechi si culoarea aceea verde, vintage asa. Dar fara zei si fara catei-demoni ..oare de ce i-or fi facut? Trebuia neaparat? Adica..legendele cu zeii mi-au placut foarte mult..dar aveam 10 ani cam atunci. Acum nu prea ma mai atrag zeii din Olimp si nici dracusorii -dragoni care stapanesc lumea. Si totusi, nu pot sa nu ma intreb iar si iar: cum poate dracul crea frumosul? Caci mi-e clar acum ca zeii sunt idolii si ei  au venit cu arta. Ei au adus frumosul pamantenilor. Nu numai frumosul, au adus si patima si dorinta de putere, de stapanire si dominare. Ne-au cucerit cu frumosul, ne-au sedus cu puterea lor si cu lumina lor iluzorie pentru ca apoi sa ne domine si sa ne subjuge in cel mai crunt mod posibil.

Zeii sunt idolii la care ne-am inchinat si inca o mai facem din pacate. Zeii sunt cei la care noi ne inchinam si devenim fii de zei, in loc sa devenim fii de Dumnezeu. Ne-am facut chip cioplit. Ne-am cioplit intregul si am devenit ciopliti precum zeii. A nu-ti face chip cioplit inseamna in viziunea mea simpla, a nu ciobi intregul care ai fost facut sa fii. Nu are legatura porunca aceasta cu icoana sau cu sculptura. Ci cu chipul si asemanarea noastra. Mai suntem noi dupa chipul si asemanarea Domnului nostru intreg? Nu! Ne-am cioplit..ne-am imputinat si am devenit semizei. Ne-am inchinat frumosului, artei, patimilor, sexului, viciilor…si am uitat de Dumnezeul nostru. Ne-am inchinat partilor viciate si am devenit parte viciata.  Mai suntem noi frumosi Doamne, cum ne-ai facut?

Mda… Dracul creaza frumos cand vrea. E cuceritor. E seducator. Are pantofi negri, lacuiti, impecabili, palarie, baston si miroase a parfum fin. Duhneste rau, insa. Sta picior, peste picior, fumeaza trabuc si  e frumos si seducator..Dracul chiar are stil! Imi pare rau sa spun asta..eu care mi-am facut idol atat de des din stil.. Am muscat si eu din marul frumosului de atatea ori. Frumosul si cel care ne vinde acest „frumos” respira prin faptul ca-l idolatrizam. Respira prin noi. Prin noi, cei care ii dam puterea noastra. Ii dam din noi si devenim chip cioplit. Ii dam din noi atunci cand punem frumosul si creatia inainte de Dumnezeu. Ii dam din noi atunci cand punem orice este creat, mai presus de Creatorul, in sine. Ii dam din noi atunci cand devenim patimasi si patima ne domina. Cand traim pentru o mancare buna, pentru o haina de firma, pentru pantofii de firma cu talpa rosie sau pentru a ne vinde cu o imagine buna. Da! El castiga! Si noi, ne imputinam!

Si el? Creste in putere! Si creste…cu fiecare tigara aprinsa. Si creste, cu fiecare ciocolata care ne domina simturile, cu fiecare cafea de dimineata care daca nu o ai, iti rastoarna toata ziua pe dos si-ti da cumplite dureri de cap. Si creste, cu fiecare tablou pictat care te face sa te simti zeu si creator. Si creste cu fiecare kilogram slabit care te face mai miss sau mai mister decat ieri. Si creste…cu fiecare kilometru alergat mai mult ca ieri , tu fiind mai mandru de tine. Si creste…proportional cu muschii tai antrenati la sala, odata cu egoul tau de macho sau de miss Univers. Si creste..mai ales acolo unde simti tu ca stii, ca poti, ca cunosti. Si creste in cariera, in functie, in familie cand domini desi esti dominat de propriile tale frustrari..Si creste..atunci cand esti spiritual si crezi ca iubindu-te pe tine vei deveni dumnezeu. Mai ales atunci creste! El…cel care vinde frumosul, jumulind o parte a sufletului tau, el iti vinde iubirea de sine, te imbata cu ea si in schimb iti ia tot sufletul.Parol!

In orice facem, intr-o zi, de dimineata pana seara, ne inchinam lui, celui care a urzit intreaga creatie cu gandul ca el sa creasca si noi sa ne imputinam.

Ne inchinam la idoli si devenim ciopliti.

Din  chip intreg, am devenit ciob, ciobit, cioplit. De aceea, ne punem masti frumoase din lumina.Pentru ca nu avem curajul sa vedem adevarul caderii noastre de la chip intreg la chip cioplit.

Devenim mai putin decat am fost noi, zi de zi, veac de veac..ne imputinam si el creste, creste, creste..si ne face sa credem ca el nu exista..Culmea! El, maiestrul imaginii, al supraegoului in sine, nu-i pasa ca noi nu ne inchinam lui direct. Lui nu-i pasa. Pentru ca el creste. Care este multimiliardarul caruia venindu-i miliarde in cont zilnic sa-i mai pese de imaginea lui? Sa mai vrea laude si ofrande? A depasit demult aceasta faza..Dealtfel cei care conduc lumea si sunt multimiliardari sunt si discreti de la un moment dat incolo..Nu-i mai preocupa imaginea ci doar puterea. Devin atat de discreti ca noi credem ca ei nici nu exista. Asa si diavolul. A devenit discret. Nu-i pasa ca noi nu-i dam laude in direct. E mai modest ca noi, culmea! Se multumeste cu puterea data de noi, indirect lui. Unii i-o dau pe fata, altii, indirect. In final, primeste de la toti. Unora le da frumusete, stiinta, profesionalism si idei stiind ca  mandria lor, il vor creste pe el. Altora, le da patimi, neputinte, nevoi..deznadejde, frica si teroare. Ia si de la unii si de la altii. El vrea sa creasca, sa ajunga dumnezeu. Dar nu umfla decat balonul iluziei. E jalnic. Si el si noi.

Ma uit pe strazi iar si iar..frumos, ce mai! Arta la tot pasul! Opresc la un magazin. Doamna aude ca vorbim romaneste si ne raspunde in romana, spunandu-ne ca e romanca si ca sta de 6 ani in Budapesta. Apoi trista ne marturiseste: ” Nu mai rezist aici. Oamenii sunt goi. Vreau la mine acasa. Aici ca sa te vezi cu un prieten trebuie sa-ti faci programare cu 1 luna inainte ca la doctor”. Are lacrimi in ochi..Si eu.. Ca suntem din acelasi suflet de neam.

Privesc la catedrale, la frumos, la oameni bine imbracati, civilizati, la cei iubitori de sine care cred ca L-au prins pe Dumnezeu de un picior si imi vine sa strig: Nu va mai inchinati la idoli! Dumnezeu e dincolo de frumos, de creatie, de iubire de sine, de bani, de nevoi, de arta, job, profesie, de patimi, de  orice e creat in sine. Dumnezeu ne vrea intregi ca El! Si nu prin iubire de sine ci prin lepadare de sine.  Dati-va la o parte din voi! Caci sinele vostru hraneste pe altul si desi credeti ca voi cresteti, va imputinati. Nu mai umflati balonul iluziei! Gata! Sa crestem mari, de-acum. Am facut asta destul. Cand eram mici..

Nu intelegeti gresit. Nu inseamna ca trebuie negata frumusetea lumii, arta, capacitatea de creatie a omului, bucuria, iubirea sau durerea si suferinta. Nu trebuie negata creatia in sine, acesta e un pericol foarte mare si cine cade in ispita aceasta, ramane in parte.. Ceea ce mi-ar place sa strig este ca Dumnezeu este dincolo de creatia Lui, asa cum creatorul este dincolo de pictura lui. Sa nu ne facem idol din pictura sau din creatie, nici din sinele nostru care e creat, ci sa ne inchinam Lui, Celui care a facut cerul si pamantul si care s-a facut om pentru noi, pentru a ne reda indumnezeirea pierduta.

Sa fim noi, dar prin lepadare de sine. Nu iubirea de sine  ne apropie de Dumnezeu ci mai degraba, durerea si suferinta. Care dintre voi, indragostit fiind, va avea nevoie de mancare si creatie? Niciunul! Dar dragostea pleaca..e iluzie. Pe Dumnezeu il cunosti in foame, in sete, in durere si suferinta. Asta ne sfinteste si nu bunastarea. Daca ar fi bunastarea indeajuns, toti conducatorii lumii ar fi sfinti. Dar nu-s. Priviti-i. Sunt goi!

Priviti la sfintii nostri! Ei sunt dumnezei! Pe chipurile lor se citeste nevointa, smerenia dar si bucuria sfanta si pacea. Ei sunt plini. Intregi. Prin Hristos si Duhul Lui.  Dar nici ei nu ar fi reusit fara Hristos, Dumnezeul nostru care a venit in lume sa ne refaca chipul si asemanarea primordiala. Sa fim dar intregi ca El. Sa lasam idolii deoparte..asa cum oamenii maturi nu se mai joaca cu papusile..

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s