Imparatul sufletului meu

inelul_sfintei_ecaterina

De cand M-ai cucerit intaia data
Am stiut ca Te voi cauta mereu
Ai pus atata dragoste in sufletul meu
Incat ti-am devenit mireasa indata.
N-aveam de unde sti atunci
Cine esti Tu? Si ce doresti ?
Dar intr-o dimineata, Mi- ai daruit  o clipa de pace
Si-am inteles atunci si Cine esti, si Ce doresti:
Tu esti Imparatul sufletului meu!
Si Iti doresti sa Te primesc mereu…cu tot alaiul Tau ceresc!

 

Anunțuri

DOR…

tumblr_mgq4zmqo2Q1rurwlto1_400.jpg

Dor de Domnul în toate cele create…
Dor de fân, de stele și de câmp,
Dor de vânt, de ploaie și de apus de soare
Dor de firul ierbii, de maci, culoare, iz și floare
Dor de turma de oi și vaci păscând în zare
Dor de munți, ape și văi,
Dor de izvoare…
Dor de nemurire, în cele muritoare…
Dorul acesta…o fi Doamne, al meu de Tine sau al Tău, de omul în sine?

In viata, este vorba despre moarte

moarte

Ne defineste in viata, felul in care ne raportam la moarte. Da! In viata, ceea ce ne aduce la unison este moartea. Cel mai important moment al vietii este moartea. Ne nastem ca sa ne pregatim a muri. Si murim pentru a invia!

Toata straduinta omului modern de la nastere pana la moarte este despre cum sa traiasca mai bine, mai fericit, mai implinit. Ne crestem copiii invatandu-i si educandu-i despre cum sa traiasca si nu despre cum sa moara. Moartea devine un subiect tabu,  macabru si o ocolim in toate aparitiile ei care ne par bizare. Moartea, aceasta zeita  intunecata si rece ne sta alaturi toata viata. Se ascunde in fricile noastre, in grija zilei de maine, in neincredere si deznadejde dar nu stim ca tot ea sta in spatele iubirilor marete, a bucuriile nestinse si a dorurilor de idealuri. Ne bucuram de viata atunci cand omoram moartea. Si avem idealuri din frica de a nu muri.  De aceea cautam frenetic bucuria vietii, fericirea, implinirea. Dar moartea, nu moare! Ea doar invie!  Moartea ne impinge catre viata!

Cat de multe suntem dispusi sa facem pentru viata? Cati bani cheltuim pentru a trai bine? Cat de mult muncim pentru a trai cat mai in confort si bine? Cate terapii si medicamente  folosim pentru a intretine viata si starea de bine? In final, cat de mult „murim” pentru a intretine viata? Caci murim atunci cand sacrificam tot timpul pentru bani, murim atunci cand ne „omoram” timpul cu banalitati si obisnuinte, murim pentru dependentele noastre zilnice si murim pentru a ne asigura prin toate metodele si caile ca nu vom muri curand…

Murim la tot pasul doar ca nu stim…Cautam viata si defapt murim clipa de clipa. Cautam fericirea si bucuria vietii si cand le dobandim, murim.Viata, atunci cand e atinsa, moare. Asa cum culegand o floare, o omori asa si viata odata culeasa, moare.

Ce ar fi daca am culege moartea? Daca am invata sa murim si nu sa traim? Ce ar fi oare? Oricum ne omoram la tot pasul doar ca nu stim. Nu suntem constienti ca moartea merge brat la brat cu noi. Ce ar fi daca am privi-o in ochi pentru prima oara? Daca am sta o clipa din avantul nostru catre viata si am privi-o fata catre fata? Ce-ar spune moartea atunci? Oare am deconspira-o?

Invaluita in mantie neagra, ascuzandu-si adancul de necuprins si haul, acel intuneric fara fund care ne absoarbe toata vietuirea de fiecare clipa, acel haos ce sta cuminte si te atrage in el ca un magnet, ei bine, moartea suntem chiar noi. Venim cu aceasta umbra a mortii la nascare. Ne nastem morti fiind doar ca nu stim.Traim doar in visare. Si cand atingem visul, iar morti  devenim. Suntem morti in propria noastra fiintare.

-Unde esti viata? Unde te-ai ascuns? Pe undeva, trebuie sa fii? Tot o sa te caut si o sa te prind…

-Viata, nu are viata in sine. Viata o gasesti  in fiecare moarte pe care o traiesti. Viata sta ascunsa in boala, in durere, in lacrima ce plange pentru un muribund. Viata nu este in tine. Este in cel de langa tine.De vrei sa cauti viata, tu devin-o mort in sine. In viata, este vorba despre moarte. De vrei viata sa gasesti, trebuie sa mori in sine si altuia sa te daruiesti.  Viata ta nu e in tine ci in cel de langa tine. Puntea dintre viata si moarte este daruirea de sine. Viata prin jertfa o gasesti. Nu prin agonisire de bine, fericire, sanatate si  bucurie in sine ci prin lepadare de sine. Orice boala e o lepadare de sine. Ar trebui sa ne bucuram. Caci prin fiecare madular al nostru mort, devenim vii. Cautam sanatatea nestiind ca prin ea vom gasi moartea fiintiala. Dar nu trebuie sa fie asa. Vom fi vesnic vii atunci cand ne vom darui. Asa se nasc oamenii. Prin daruire  de sine. Prin iubire.  Asa si mor oamenii. Unii mor daruindu-se pe ei si devin vesnic vii. Altii mor cautand viata si devin  vesnic morti.

Unul insa este vesnic viu. Cel ce cu moartea pe moarte calcand, viata vesnica a daruit.

 

 

Omul si patul sau

duminica_a_vi-a_dupa_rusalii_-_vindecarea_slabanogului_din_capernaum_3

Am vazut bolnavi in paturile lor

Privind la ei, mi -am simtit patul neputintei

Imi strivea  in mod nevazut libertatea.

Privind la bolnavi, inima mea s a trezit

S-a uitat in jur  si singurul lucru care l-a vazut

A fost patul pe care trupul meu il cara catre iad.

M-am dus la bolnavi sa le vindec  inimile cu un sarut

Iar ei mi-au luat patul si m-au urcat la cer.

 

Mistuire

lumanare-arzand-apa-picaturi-apa

De cate ori simt dragostea, Dumnezeului meu

De atatea ori, imi vine sa mor in sine.

Sa ma jertfesc pentru El, ar fi..

Doar o lacrima calda a sufletului meu

Desprinsa din ploaia iubirii arzande ce ma mistuie-n El.

Scutul cunoasterii

steaua-scutul-david-3

O buna parte din omenire priveste catre partea pozitiva a vietii.Un lucru bun, dealtfel. Asa ma gandesc!? Cu alte cuvinte, acolo unde privesti, acolo esti. Gandul pozitiv, creaza pozitiv si invers. Asa se spune nu? Fizica cuantica intareste acestea, noua biologie la fel, psihologia si noile tehnici de dezvoltare personala pun pret pe gandirea pozitiva, pe afirmatii pozitive, pe crearea si programarea unei realitati pozitive pentru noi toti.

Sa inteleg ca pozitivismul va schimba lumea in care traim?Sa fie oare atat de simplu? Nu foarte simplu..dar totusi simplu oarecum. Ar fi bine sa cream raiul pe pamant astfel dar am o indoiala. Asta inseamna ca nu-s pozitiva, nu? Indoiala fiind ceva negativ, banuiesc?

Haideti sa vedem cum e construita lumea aceasta. E construita numai din pozitiv? Nu, o sa spuneti. Pozitiv cu pozitiv se atrage? Nu, fizic vorbind. Deci la baza lumii, participa atat pozitivul cat si negativul. Mai ales se si atrag si prin atractia lor, tin lumea intr-un oarecare echilibru. Spun oarecare, ca il perturbam noi oamenii cu pozitivismul nostru sau cu negativismul nostru.

Pentru oameni, pozitiv inseamna azi asa: sa fac bani multi, sa arat foarte bine, sa ma imbrac bine, sa am cea mai tare masina si telefon, o casa mare si frumoasa, mancare aleasa, o femeie model sau un barbat cu muschi, o pozitie in societate, sa fiu apreciat de societate, sa fiu iubit de toti si eventual toti sa ma vorbeasca de bine, sa fiu sanatos sa ma pot bucura de viata, sa calatoresc mult si sa-mi fie bine, ghini’ di’ tat’! Iar negativ e tot ceea se se intampla altfel decat ceea ce ne dorim.

Cam aici duce pozitivismul nostru la ora actuala. Sa fie asta secretul unei vieti evoluate si bune calitativ? Sa fie acesta raiul pe pamant? Sa fi cazut Adam si Eva din rai pentru ca au fost negativisti? Ma scuzati, defapt ei nu au cazut niciodata. Uitasem ca trebuie sa fiu pozitiva. Rectific: Adam si Eva, nu au cazut niciodata din rai. Pacatul nu exista. Separarea nu exista. Astfel, noi suntem toti perfecti si dumnezei. Suntem ghini’di’tat. Atat de ghini’ ca am uitat cine suntem. Am uitat ca suntem dumnezei si acum ne reamintim.

Cum adica am uitat? Uitarea nu suna pozitiv!  S-a strecurat ceva negativ in  castelul nostru de nisip? Nu se poate! Sau poate ca uitarea e pozitiva? Normal! Asta era! Uitarea e pozitiva! Am uitat ca suntem dumnezei ca sa constientizam acum din nou, iar si iar. Uitarea este atat de pozitiva..E ca atunci cand esti  beat si faci pe tine si uiti. Sau cand te imbeti si vomiti peste iubita ta dar pana a doua zi, uiti. Si e ca si cum nimic rau nu s-a intamplat. Never mind! Stai linistit!! Chiar nu te stresa! Fii pozitiv!! Nimic rau nu s-a intamplat. Doar ai vomat pe prietena ta. Dar daca ai uitat, e ca si cum nu ar fi fost nicicand. Totul este perfect asa cum este!!  Doar ai uitat cine esti..si acum iti reamintesti.

Ai uitat ca esti dumnezeu cand beat fiind se invarteau lumile in tine, ai uitat ca esti dumnezeu cand dus de patima lacomiei, ai mancat peste masura. Ai uitat ca esti dumnezeu cand te dureau salele si articulatiile de la prea mult antrenament ca sa arati bine di tat..sau poate ai uitat ca esti dumnezeu atunci cand incasai bani pe prostia altor dumnezei uituci si ei ca tine..incercand sa trezesti in ei ceea ce nu ai trezit in tine.

Intr-adevar, uitarea e pozitiva!! Pentru ca uitand de noi, ne credem dumnezei. si afirmand asta repetat, chiar vom deveni. Si gandind pozitiv, cine stie? Data viitoare cand voi iesi cu sotia si voi bea un pahar nu o voi mai striga ca pe amanta. Sigur Universul le va aseza pe toate daca gandim pozitiv. Va aparea sincronicitatea aia de imi va scoate pe toti in cale la fix. Pe toti pozitivii ca mine, evident. Este asa o revelatie, sincronicitatea asta. Cum iti apar toate in cale la momentul potrivit si nimic dar nimic, nu-i intamplator. Este uimitor!

Ce mult poate face gandul asta pozitiv.  Eu insami am verificat! Functioneaza. M-am concentrat cateva zile bune sa gasesc pe net o vesta cu paiete care mi-o doream si disparuse. A functionat! Am gasit-o pe alt site! Asa m-am minunat! Doamne! Multumesc, pentru vesta cu paiete! Ce ma faceam fara ea? Desi am purtat-o  doar odata si sta si acum aruncata prin dulap..A propos! Are cineva nevoie de o vesta cu paiete din America? M-am concentrat ceva sa o creez..ma gandesc sa devin negativa si sa o dau ..ca Nu am nevoie de ea.

Si cate si mai cate am creat eu cu pozitivismul meu ..Si sincronicitatea asta..cum se intampla ea de la sine asa..Iar eu urcam, urcam pe culmile pozitivismului si ale iubirii de sine iar Universul imi slujea ca duhul din sticla. Si pe masura ce urcam, imi aminteam mai bine cine sunt eu..Cum cine? dumnezeu! Un dumnezeu cam uituc dar jucaus. Un dumnezeu care se joaca cu el insusi si se preface ca uita cand defapt el nu uita dar ii place totusi sa-si reaminteasca de el ca e el si ca e tot ceea ce este. Mda…asa am urcat triunghiul creatiei in sine catre sine. Repede si degraba! Mi-era ghini di tat! Pana cand pozitivismul n-a mai functionat..mergeam in gol si vidul m-a inghitit pe mine cu tot cu sinele meu.

Culmea!!Urci atat pe scara piramidala a creatiei, ajungi in varful ei, te contopesti cu sinele si te dizolvi in neantul universal, in vidul atotcuprinzator pana cand ..iti amintesti ca esti dumnezeu.Da! E si mai bine asa..te-ai prins de jocul tau cu tine, de iluzia creatiei, de iluzia dualitatii, a binelui si a raului, te-ai prins de toate schemele de joc ale tale ca dumnezeu..Si insfarsit, te-ai ajuns pe tine din urma! Ti-ai amintit ca esti dumnezeu! Ca esti perfect! Doar tu cu tine, si nimeni si nimic altceva nu exista inafara de tine. Totul este o holograma, creatia o iluzie iar tu, creatorul acestui joc.

Si stai..tu cu tine, dumnezeu fiind. Si stai..si stai..nici pozitiv, nici negativ. Doar esti. Si stai. In starea de a fi. Ca doar esti dumnezeu…Si stai..pana te plictisesti. Dar nu mai poti iesi. Ce sa-i faci? Jocul de-a dumnezeu te face un dumnezeu plictisit si autosuficient. Te simti singur si satul de nefiintarea care te absoarbe din ce in ce mai mult..Iti astepti moartea fiintiala.in vidul care te inghite treptat.

Dorul de viata si de creatie insa..te indeamna la rugaciune. Nu la pozitivism. Ci la rugaciune. Iar rugaciunea te smereste. Din start, schimba raportul de sine-sine cu sine-Dumnezeu. Rugaciunea deschide o usa catre o relatie. Deschide usa catre Dumnezeu. Si te rogi si El vine. Si te trece puntea peste haul vidului si al intunericului. Din moarte si nefiinta, te scoate El. Domnul vietii. Al lumii fara de inceput si fara de sfarsit. Cel ce leaga lumile in El insusi si sufla viata prin Duhul cel sfant peste tot ce e mort si invie. Asa m-a inviat si pe mine. Fara pozitivisme. Ca nu mai functionau. Si triunghiul creatiei s-a intors pe dos. Piramida a coborat cu varful de sus, in jos. Din rai-vid-iad. Din viata cea moarta-catre moarte-si spre moartea cea vie care te invie.

Stai Doamne! Ce faci? Ma cobori in iad acum? In toate cele cazute ale mele? In toate patimile mele? In intunericul launtric si in durere si suferinta? Stai! Ce faci? Abia mi-ai dat viata si vrei sa ma omori iar? Stai! Ca nu pot privi la mine..sa vad toate acestea..Acestea le uitasem, tu acum le scoti la lumina? Doamne, nu ma lasa singura in iadul din mine. Doamne, uite cate am ascuns..uite cate am pus in beciul launtric din mine. Doamne, uite pe parinti, pe bunici, pe Adam si Eva. Uite ce-au lasat in mine, uite cat am gresit si ce-am ascuns. Doamne, cum voi face fata? Du-ma inapoi in rai, unde era bine.  Nu in vid, ca iar ma plictisesc. Dar du-ma iar in rai, urca-ma la cer sa-mi fie bine. Doamne, eu trebuie sa fiu pozitiva. Ah, nu mai merge, stiu..Off! N-am voie nici sa ma victimizez. Doamne, ce ma fac, in iadul meu ? Toate ma dor, toate ma striga..Oriunde privesc ma vad pe mine cea ascunsa mie, cea uitata de mine. Doamne, de ce nu-mi vorbesti? De ce taci? Pana de curand te auzeam tot timpul..sau nu erai tu, vocea mea interioara? Sau nu erau ingerii cei care-mi vorbeau? Dar cine erau, Doamne? De m-au dus in rai? In raiul uitarii mele, al betiei sufletului si al adormirii mintii in anestezia iluziei.

Doamne, eu am zis ca sunt trezita. Si Tu acum imi arati ca am dormit bine si frumos? Ca visam ametita de euforia uitarii? Doamne, du-ma in vis inapoi..era mai bine..Eram pozitiva, iubitoare, eram in pace, Universul imi aducea pe tava totul, sincronicitatea era confirmarea suprema..toate mergeau struna, Doamne! Da timpul inapoi! Du-ma in rai din nou, urca-ma la cer! Du-ma iar in varful piramidei creatiei. Sa ma simt dumnezeu dar fara sa ma plictisesc, fara sa ies din creatie. Ce spui?

Doamne, nimic nu spui ..doar taci si mirosi a viata vie. Doar mirosul Tau prefigureaza viata vie ce va veni..doar duhul Tau, ma mai tine vie, in timp ce mor inauntrul meu si-n adanc.

Doamne, ai mila de mila, pacatoasa! Mi-am amintit! Stiu cine sunt. Sunt un suflet cazut din cer. Am cazut, apoi am plans dupa aripile pierdute ce Tu mi le daruisesi inainte. Am plans..dar nu m-am pocait si mi-am spus ca mi le voi recapata din nou sa urc la Tine, orice ar fi. Si am urcat. Iar Tu m-ai lasat. Si m-ai iubit asa, indrazneata si semeata cum eram.Si am urcat si am ajuns in cer si apoi in vid si Tu iar m-ai lasat. Sa fiu inafara creatiei, in locul nasterii ei. Dar eu n-am putut sa nasc  nimic din vid, ci mai mult, am murit .. pana cand ..mi-am amintit de Tine si Tu m-ai smuls din haul mortii.M-ai inviat si acum ma pui iar in pamant? Ma cobori in cele de jos ale mele? In iadul meu launtric? In cele din ascuns ma tii? De ce, Doamne al meu, al vietii celei vii?

-Cand vrei sa ajungi la cer si sa atingi vesnicia, trebuie adanc sa te cobori in pamantul din tine. Copacul vietii ajunge la cer pentru ca samanta lui e plantata adanc in pamant. Nici o samanta nu se planteaza in cer, ci  in pamant.Dumnezeu a facut omul din pamant pentru a ajunge la cer. Samanta dumnezeasca a plantat-o in pamantul inimii. Cine se coboara in cele adanci ale inimii, urca in cele de sus ale cerului. Cine se coboara in cele de suprafata ale inimii, va cobora in cele de jos ale cerului. Pe cat de mult va coborati in adancul din  voi, pe atat de mult urcati in cer. Fiecaruia i se da dupa adancul sau. Iar credinta, este samanta din adancul tau. Si samanta creste in pamantul smereniei. Fara smerenie, credinta se usuca si samanta moare. Din smerenie si credinta, rasare copacul ce duce in Imparatia cerurilor. Si acestea vin de la Domnul, prin Domnul si  catre Domnul. Cel ce vrea sa urce, sa coboare in adancul sau si cel ce va cobora, va urca prin mila Domnului.